Unfulfilled space

5/18/11

Bienala Ipotetica a Artstilor Independenti



Albac 21, centru al capitalei europene a spaţiilor abandonate

Sâmbătă, 21 mai, începând cu ora 18.00, grupul artistic Albac 21 va transforma
corpul dezafectat al clădirii de pe strada Albac, nr. 21, într-un spaţiu expoziţional, în
cadrul căruia se vor desfăşura diferite activităţi artistice experimentale, cum ar fi live
painting, proiecţii video, perfomance teatral, expoziţii de fotografie, pictură, sculptură şi
grafică.
Acest eveniment se află la cea de-a doua ediţie, iar tema propusă pentru acest
an este Unsatisfied Space. Astfel, artiştii participanţi vor încerca recompunerea şi
reconstruirea spaţiului abandonat, care nu mai are o întrebuinţare economică sau socială,
dar, care poate deveni resursă pentru actul artistic.
De altfel, scopul acestui proiect este ca spaţiul de faţă să devină un centru de artă
contemporană, urmând ca aici să fie organizată Bienala Ipotetică a Artiştilor
Independeţi.
Totodată, pentru susţinerea acestei platforme artistice a fost creat blogul 
http://albac21.blogspot.com/, unde se va regăsi şi publicaţia on-line ClujUtopica.
Grupul Albac 21 este alcătuit, în principal, din studenţi români şi străini ai Universităţii
de Artă şi Design, copii care locuiesc pe strada Albac, dar este deschis tuturor celor care
iubesc arta informală.

No comments:

Post a Comment